duminică, 24 august 2014

Scoala Discovery - Chimie - Atomii: Elementele fundamentale ale materie

Atomul este cea mai mică particulă ce caracterizează un element chimic, respectiv este cea mai mică particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu poate fi fragmentată în alte particule mai simple. Acesta constă într-un nor de electroni care înconjoară un nucleu atomic dens. Nucleul conține sarcini electrice încărcate pozitiv (protoni) și sarcini electrice neutre (neutroni), fiind înconjurat de norul electronic încărcat negativ. Când numărul electronilor și al protonilor este egal, atunci atomul este neutru din punct de vedere electric; dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci atomul devine un ion, care poate avea sarcină pozitivă sau negativă. Atomul este clasificat după numărul de protoni și neutroni: numărul protonilor determină numărul atomic (Z) și neutronii izotopii acelui element.



Noțiunea de atom la începuturi

Termenul de atom apare pentru prima dată către anul 450 î.e.n. Filozoful grec Leucip dezvoltă teoria conform căreia materia nu este infinit divizibilă și introduce noțiunea de atomos, ceea ce nu poate fi divizat. Câțiva ani mai târziu, Democrit, un discipol al lui Leucip, definește materia ca fiind un ansamblu de particule indivizibile, invizibile și eterne: atomul. Această nouă concepție nu a fost rezultatul unor observații sau experiențe, ci mai degrabă al unor intuiții. Teoria a fost dezvoltată ulterior de Epicur, apoi de poetul latin Lucrețiu. Au trecut însă 2000 de ani până când teoria atomică a fost formulată științific.
În anul 1803, fizicianul și chimistul englez John Dalton a elaborat o teorie atomică proprie care explică Legea proporțiilor multiple, afirmând că din moment ce substanțele se combină numai în proporții integrale, atomii trebuie să existe la baza materiei.



Scurt istoric al teoriei atomice și descoperirea structurii atomice

Meditațiile filozofice atomiste datează încă de pe vremea vechilor gânditori greci și indieni ai secolelor al VI-lea și al V-lea î.d.Ch. Prima formulare filozofică a unei idei similare celei de atom a fost dezvoltată de Democrit în Grecia secolului al VI-lea î.d.Ch. Ideea s-a pierdut timp de secole, până la reaprinderea interesului științific din epoca Renașterii.
În secolul al XIX-lea, John Dalton a vrut să cunoască de ce se sparg substanțele în constituenți proporționali. În lucrarea Noul sistem al filozofiei chimice (1808), a introdus două postulate:
  • atomii aceluiași element chimic sunt identici, dar diferiți între elemente;
  • atomii diferitelor elemente se pot combina între ei, formând subtanțe complexe.
Așadar, fiecare element chimic a fost reprezentat printr-un tip de atom și invers.
În ultima parte a secolului al XIX-lea, William Crookes a inventat tubul cu raze catodice (denumit și tub Crookes) și a fost primul care a observat particule încărcate negativ într-un astfel de tub. Aproape de trecerea către secolul al XX-lea, J.J. Thomson, în urma cercetărilor sale privind razele catodice, a descoperit că atomii sunt divizibili (infirmând teoria lui Dalton), fiind parțial compuși din particule foarte ușoare încărcate negativ (dovedite a avea proprietăți identice indiferent de elementul chimic de la care proveneau), ce au fost numite mai târziu electroni. De altfel J.J. Thomson propune primul model de atom, în care electronii sunt incluși într-o bilă cu sarcină pozitivă precum „stafidele într-un cozonac”.
În 1911, Ernest Rutherford a descoperit că electronii orbitează un nucleu compact. Tot Rutherford a descoperit că hidrogenul posedă cel mai ușor nucleu, pe care l-a numit proton (în limba greacă, προτου înseamnă „primul”). Pentru a explica de ce electronii „nu cad, în spirală, pe nucleu”, Niels Bohr a dezvoltat un model al atomului în care, folosind rezultatele mecanicii cuantice, electronii nu pot să parcurgă decât orbite circulare fixate.
După descoperirea principiului de incertitudine al lui Werner Heisenberg, conceptul de orbită circulară a fost înlocuit cu cel de „nor”, în interiorul căruia distribuția electronilor a fost descrisă prin ecuații probabilistice. În sfârșit, după descoperirea în anul 1932 a neutronului (în urma experimentelor efectuate de Walther Bothe și Herbert Becker în 1928), particulă neutră din punct de vedere electric, nucleele atomice ale elementelor mai grele decât hidrogenul s-au găsit a fi formate din protoni și neutroni, aceste ultime rezultate completând concepția modernă despre structura atomică. Protonul și neutronul se mai numesc și nucleoni.

Scoala Discovery - Chimie - Atomii: Elementele fundamentale ale materie

Scoala Discovery - Biologie - Materia si energia


Stiati ca doar aproximativ 4% din continutul total de materie si energie al Universului este format din atomi, adica forma obisnuita de materie din care suntem formati noi, plantele, stelele si gazul interstelar?

In schimb exista o noua forma de materie care este de aproximativ 26% din structura Universului.

Materia obisnuita nu interactioneaza cu aceasta noua forma de materie decat gravitational. Astfel, lumina trece prin aceasta materie neperturbata, iar materia este invizibila.



A fost denumita totusi nu materia invizibila, ci materia intunecata, ori materia neagra. Existenta ei este dedusa indirect din masurarile experimentale ale miscarilor stelelor in galaxii si ale galaxiilor in roiuri de galaxii.

Dar o particula elementara de materie intunecata nu a fost inca descoperita in laborator. Este insa una din prioritatile marelui accelerator Large Hadron Collider care a pornit in toamna lui 2009 la Geneva si la care participa si cercetatori din Romania.

Nu in ultimul rand, aproximativ 70% din Univers este constituuit dintr-o forma noua de energie, denumita si ea, la fel de misterios, energia intunecata, sau energia neagra. Este un fel de energie a vidului, adica este detinuta chiar si de spatiul absolut gol.

Scoala Discovery - Biologie - Materia si energia


Aceasta energie este cauza pentru care Universul nu doar ca este in expansiune, asa cum se stia de la Hubble din anii 1930, ci este in expansiune accelerata. Universul se extinde din ce in ce mai repede si stim asta de aproximativ 20 de ani, cand a avut loc o revolutie in cosmologie, datorita satelitilor performanti lansati special cu acest scop, de a studia Universul la distante cat mai mari.

Astfel, fiecare galaxie din Univers se indeparteaza de noi, mai putin galaxiile din grupul local de galaxii, care sunt tinute la un loc de forta gravitationala. De exemplu, galaxia noastra si galaxia Andromeda se vor ciocni cam peste 7 miliarde de ani.



Universul este, iata, mai fascinant si misterios decat se credea acum 20 de ani. Doar 4% din Univers este inteles si explicat de legile curente ale stiintei, anume Modelul Standard al particulelor elementare si interactiilor intre ele. Restul de 96% cum se explica?

Iata asadar scopul principal al fizicienilor teoreticieni si experimentatori din fizica particulelor elementare.

vineri, 9 noiembrie 2012

Roma Antică - Istoria antică.


Roma Antică

Roma Antică a fost un oraș-stat a cărui istorie se întinde în perioada de timp cuprinsă între 753 î.Hr. și 476 d.Hr. Pe parcursul existenței sale de douăsprezece secole, civilizația romană a trecut de la monarhie la republică oligarhică și, apoi, la imperiu extins. Ea a dominat Europa de Vest și întreaga arie în jurul Mării Mediterane, prin cuceriri și asimilare, însă, în final, a cedat în fața invaziilor barbarilor din secolul cinci, marcând, astfel, declinul Imperiului Roman și începutul Evului Mediu. Civilizația romană e, deseori, clasificată ca o parte din Antichitatea Clasică, împreună cu Grecia antică, o civilizație care a inspirat mult cultura Romei antice. Roma antică a adus contribuții importante în organizarea politică și administrativă, juridică, artă militară, artă, literatură, arhitectură, limbile Europei (limbile romanice), iar istoria sa continuă să aibă o influență puternică asupra lumii moderne.

Perioada monarhiei

Regatul Roman a fost guvernul monarhic al orașului Roma și al teritoriilor sale de la Fondarea Romei, fondarea sa în 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, până la expulzarea lui Lucius Tarquinius Superbus în 510 î.Hr. și formarea Republicii Romane. După legendă, orașul Roma a fost întemeiat în anul 753 î.Hr. de către Romulus și Remus, care au fost crescuți de către o lupoaică. În legenda romană, când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Aeneas a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr .

Perioada republicii

Republica Romană a fost guvernarea republicană a Romei și a teritoriilor sale din 510 î.Hr. până la instaurarea Imperiului Roman, care este plasată, uneori, în anul 44 î.Hr., anul numirii lui Caesar ca dictator perpetuu sau, mai comun, 27 î.Hr., anul în care Senatul roman i-a acordat lui Octavianus titlul de August. Orașul Roma este situat pe malurile fluviului Tibru, foarte aproape de coasta de vest a Italiei. El marca frontiera de nord a zonei în care era vorbită limba latină și granița de sud a Etruriei, unde trăiau etruscii, care erau de origine necunoscută.

Perioada imperiului

Imperiul Roman este termenul utilizat, în mod convențional, pentru a descrie statul roman în secolele după reorganizarea sa din ultimele trei decade î.Hr., sub Gaius Iulius Caesar Octavianus. Deși Roma deținea un imperiu cu mult înainte de autocrația lui Augustus, statul pre-augustian este descris, în mod convențional, ca Republica Romană. Imperiul Roman controla toate statele elenizate de la Marea Mediterană, precum și regiunile celtice din nordul Europei. Ultimul împărat de la Roma a fost detronat în 476, dar, pe atunci, regiunile din estul imperiului erau administrate de un al doilea împărat, ce se afla la Constantinopol. Imperiul Bizantin a continuat să existe, deși își micșora încet-încet teritoriul, până în 1453, când Constantinopolul a fost cucerit de Imperiul Otoman. Statele succesoare din vest (Regatul Franc și de Națiune Germană) și din est (țaratele ruse) foloseau titluri preluate din practicile romane chiar și în perioada modernă. Imperiul Roman a constituit un model peren, preluat, cu mici diferențe, de toate statele europene post-romane în activitatea de guvernare, drept și organizarea justiției, tipul de arhitectură și în multe alte aspecte ale vieții.

Religia romană

Peninsula italică înainte de unificarea romană adăpostea populații de origine diversă, între care cei mai importanți erau grecii - din coloniile sudului, latinii - din centru și etruscii de la nord de Tibru. Etruscii sunt, probabil, de origine asiatică. Ei erau vestiți, începând de la sfârșitul Republicii, începutul sec. I î.H., pentru acele libri augurales, interpretări de oracole și, mai ales, haruspicine – ghicirea în măruntaiele jertfei. Nici unul dintre aceste texte nu a ajuns până la noi. Sursele arheologice nu sunt suficiente ca să ne dea o idee satisfăcătoare despre credința etruscilor.

Religia romană arhaică se întemeia pe un panteon divin și pe o mitologie puternic înrâurită de mitologia greacă. Georges Dumézil a subliniat existența unei “ideologii tripartite” indo-europene în triada romană Iupiter (care reprezenta suveranitatea), Marte (care reprezenta funcția războinică) și Quirinus (care reprezenta funcția nutritivă și protectoare). Vechiul sacerdoțiu roman cuprinde regele (rex sacrorum), flaminii celor trei zei mari (flamines maiores: flamen Dialis, flamen Martialis și flamen Quirinalis) și marele preot (pontifex maximus), funcție care, începând cu Caesar, va reveni împăratului.

Comparată cu iudaismul și confucianismul, religia romană împărtășește, cu primul, interesul pentru evenimentul concret, istoric, iar cu cel de-al doilea - respectul religios pentru tradiție și pentru datoria socială, exprimată prin conceptul de pietas.

Roma rezerva altarelor zeităților autohtone un cerc interior făcut din pietre, care se numea pomerium. Locul unde îl venerau pe Mars era situat dincolo de această zonă intimă, unde puterea militară (imperium militiae) nu era tolerată. Zeități mai noi, chiar cele mai importante, cum ar fi Iuno Regina, erau plasate extra pomerium, îndeobște pe colina Aventinului. Excepție face templul lui Castor, instalat în perimetrul pomerial de dictatorul Aulus Postumius, în sec. al V-lea. Divinitățile intrapomeriale arhaice au, deseori, nume, caractere și sărbători bizare: Angerona - zeița echinoxului de primăvară sau Matuta - zeița matroanelor.

Străvechea triadă Iupiter-Mars-Quirinus, flancată de zeitățile Ianus Bifrons și Vesta, este înlocuită în perioada Tarquinilor prin noua triadă Iupiter Maximus-Iuno-Minerva. Acești zei, care corespund lui Zeus, Herei și Atenei, au acum statui. Dictatorul Aulus Postumius instituie o nouă triadă pe Aventin: Ceres-Liber-Libera, care corespund lui Demeter, Dionysos și Kore. Romanii încorporau în religia lor culte locale pe măsură ce ocupau teritoriul zeilor vecinilor. Între cele mai celebre este cultul zeiței lunare Diana din Nemi – patroana sclavilor fugari, ce va fi transferat pe Aventin.

Cultul domestic consta în sacrificii de animale și în ofrande alimentate și florale adresate strămoșilor și geniului protector al locului. Căsătoria se celebra în căminm, sub auspiciile zeităților feminine Tellus și Ceres. Mai târziu, Iuno a devenit garanta jurământului conjugal. De două ori pe an, orașul sărbătorea culturile morților - Manii și Lemurii, care se reîntorceau pe pământ și se hrăneau cu mâncarea ce le era pusă pe morminte. Din sec. al III-lea î.Hr. romanii ofereau tot mai multe sacrificii zeilor grupați în perechi ale căror statui erau expuse în temple.

Sacerdoții romani formau colegiul pontifical, care cuprindea pe rex sacrorum, pe pontifices - cu căpetenia lor, pontifex maximus, pe flamines maiores, în număr de trei, și flamines minores, în număr de doisprezece. Colegiului pontifical i se adăugau șase vestale, având, în momentul alegerii lor, între șase și zece ani, menite unei perioade de treizeci de ani, timp în care trebuiau să-și păstreze virginitatea. În caz de încălcare a acestor reguli erau zidite de vii. O instituție similară e semnalată în imperiul incaș. Sarcina vestalelor era de a păzi focul sacru.

Colegiul augural utiliza cărți etrusce (libri haruspicini, libri rituales și libri fulgurales) și grecești (oracole la care au existat contrafaceri evreiești și creștine) pentru a stabili datele faste și nefaste. Existau la Roma și alte grupări religioase specializate, cum erau fețialii, preoții salieni, Frates Arvales – ocrotitori ai ogoarelor, Lupercii (lupa = lupoaică) desemnau sexualitatea dezlănțuită.



Principalii zei și zeițe ale romanilor

Jupiter


Este zeul luminii și al fenomenelor cerești: vântul, ploaia, tunetul, al furtunii și al fulgerului. Este de proveniență indo-europeană, din Dyaus Pitar sau Părintele zilei la triburile indo-europene (care nu erau altceva decât traci emigrati). La ei DYAUS(ZIUA) era zeul cerului. Il are drept corespondent pe Zeus.

Iuno

Este soția credincioasă a lui Jupiter, simbolizând zeița Lunii. Ca zeiță a Lunii, ea s-a contopit cu Diana, zeița vânătorii. Este cunoscută cu atributele de protectoare a logodnicilor, de călăuză a mireselor la casa logodnicului ș.a.
Venus
Articol principal: Venus (zeiță).

Era cea mai frumoasă zeiță romană, luminoasă și curată ca flacăra focului. Era asociată, la început, cu Ianus Pater și Tellus Mater (Pământul mamă). Proteja semănăturile și era simbolul maternității, deși rămânea veșnic fecioară. Purta întotdeauna văl.

Vulcanus

Era zeul trăsnetului și al soarelui arzător. Apoi a devenit zeul focului devastator, iar în cele din urmă, zeul focului dătător de viață. Era înfățișat cu barbă, uneori cu o ușoară deformație facială. Însemnele sale erau: ciocanul, cleștele fierarului și nicovala. Purta o bonetă și o scurtă care-i lăsau liber brațul drept.
Saturn
Articol principal: Saturn (zeu).

Este o divinitate agrară de origine latină. Patrona belșugul, bogăția, abundența. Era propagatorul viței de vie și îngrășătorul ogoarelor.

Minerva

Zeiță cunoscută la etrusci și la greci. MIN-erva era patroana înțelepciunii, a artelor și a meșteșugurilor de tot felul tot "asa cum și MIN-tea te lu-MIN-eaza"(dr.Lucian Iosif Cuesedean- MAREA ENIGMĂ a românilor antici) la românii-geto-daci. Împreună cu Iupiter și cu Iuno formau o triadă divină.

Curius

Este zeul comerțului și al comercianților, patrona câștigurile dobândite din schimburile negustorești. Avea ca pasăre sfântă cocoșul iar în reprezentări era cu o pungă în mână.

Faunus

Este zeitatea animalelor pădurilor, proteja oamenii împotriva lupilor și din această cauză purta numele de Lupercus. Avea drept asociată pe Fauna și Bona Dea (Zâna Bună).

Fervoarea religioasă romană crește sensibil în epoca imperială. Caesar și Augustus sunt divinizați după moarte. Deși succesorii lor nu împărtășeau automat același destin, acest fapt a creat un precedent din plin exploatat după aceea, când împărații și intimii săi au fost adesea zeificați încă din timpul vieții. Caesar a inaugurat și cumulul, care va deveni indisolubil, al funcției de imperator și al aceleia de șef religios, pontifex maximus. La fel ca și cultul vechilor zei, cultul imperial își avea preoții și ceremoniile sale proprii. Templele erau consacrate împăraților, fie singuri, fie în asociere cu câte un venerabil antecesor sau cu o zeitate recentă. În sec. al III-lea d.Hr. împărații tind să se identifice zeilor: Septimius Severus și soția sa, Iulia Domna, sunt adorați ca Iupiter și Iunona. Cultul imperial este o inovație care marchează sfârșitul religiei romane tradiționale, constituind etapa desuetă a sa. Mircea Eliade afirma că dacă în epocă există ceva viu cu adevărat, apoi acestea sunt sintezele intelectuale elenistice, pe de o parte, și misterele, pe de alta. Pentru a frâna răspândirea masivă a creștinismului, scriitorii păgâni recurseseră la vechile mituri platonice, conferindu-le, astfel, un puternic simbolism. Celsus în sec. al III-lea, Porfir în sec. al II-lea, împăratul Iulian, Partidul “păgân” al lui Symmachus și platonicienii Macrobius și Servius, la sfârșitul sec. al IV-lea, vor opune totalitarismului creștin o viziune religioasă pluralistă, străduindu-se să înglobeze și să recupereze toate credințele trecutului, chiar și acelea care, la prima vedere, repugnau rațiunii. Elita romană se va mai hrăni din aceste credințe până la căderea Imperiului, după care acestea își vor continua existența lor subterană în Bizanț.

vineri, 21 septembrie 2012

DOCUMENTAR DESPRE ROMANIA

Monumente ale naturii din România

 

marți, 8 mai 2012

Oboseala cronica


Cu oboseala cronica nu-i de glumit, fiindca ea ne avertizeaza atat asupra unor afectiuni inca nediagnosticate, cat si asupra posibilitatii dezvoltarii unor boli, pe fondul epuizarii si unui deficit energetic prelungit.

Mai pe scurt, in ceea ce priveste bolile, oboseala cronica indeplineste un rol de cauza, dar si unul de efect. Consecintele deficitului cronic de energie nu sunt greu de intuit, insa tratarea sau prevenirea sunt mai greu de realizat. In ambele sensuri, s-ar impune, in primul rand, sa aflam care sunt originile acestei persistente stari de osteneala, care nu ne mai permite, adesea, nici angrenarea in activitati agreabile, cu atat mai putin sa facem fata cu usurinta solicitarilor implicate de supravietuirea in jungla moderna.


De la oboseala la boala e doar un pas

Cu totii spunem, la un moment dat, ca suntem obositi, iar unii dintre noi considera normal sa se simta astfel mai toata vremea, fara a avea imboldul de a lua masuri, decat, poate, atunci cand devin manifeste semnele surmenajului avansat (stari depresive, anxietate, afectiuni cardiace sau tulburari gastrointestinale). Altii, dimpotriva, apeleaza la suplimente alimentare pe baza de minerale si vitamine, frecventeaza o sala de fitness sau fac plimbari lungi in aer liber, in incercarea de a se sustrage consecintelor suprasolicitarii.

Beneficiile unei alimentatii echilibrate, ale odihnei si activitatilor fizice sunt incontestabile. Dar, in foarte multe cazuri, ele nu mai sunt de ajuns. Tocmai de aceea, este de o mare importanta consultarea medicului, efectuarea analizelor medicale si un ajutor oferit de specialisti cu experienta. O abordare profesionista, precum si explicatii complete cu privire la originile afectiunilor, vom gasi la Clinica de Medicina Integrata Sciencemed.


Diagnostic complet. Tratament eficace



Oricare ar fi cauza oboselii, drumul parcurs pana la identificarea originilor sale este deosebit de lung si anevoios, atunci cand apelam la medicina clasica.

Avem nevoie de consulturi multidisciplinare (medic de familie, endocrinolog, ginecolog, cardiolog, internist), de analize de sange, radiografii si ecografii, iar tratamentul se adreseaza in mod strict fiecareia dintre cauze, nefiind adaptat fiecarui pacient in parte, asa cum s-ar cuveni.


Pentru a ne ajuta sa evitam costisitorul colindat din medic in medic, medicina integrata Sciencemed realizeaza o evaluare totala, in cadrul unei singure consultatii.

O consultatie completa implica scanarea organismului cu ajutorul electrosomatografiei interstitiale. Aceasta tehnica investigativa de ultima ora ne permite sa vizualizam functia celulara la nivelul tuturor organelor si sistemelor din corp, in numai 3 minute. De asemenea, ea ne permite sa masuram stresul oxidativ la nivel celular, valorile interstitiale ale ionilor, ale hormonilor (tiroidieni, paratiroidieni, hipofizari, adreno-cortico-supra-renalieni, sexuali), valorile mineralelor (Ca, Mg, Na, K etc.), apa totala din corp, apa intracelulara si extracelulara, valorile glucozei si lipidelor. Acest lucru este important, deoarece modificarile celulare si intercelulare preced cu mult modificarile sangvine decelabile prin analize, precum si aparitia simptomelor de boala.


Medicina integrata

Starea de echilibru energetic va fi determinata in cadrul unei consultatii complete, cu ajutorul biorezonantei Paul Schmidt. Aceasta investigatie de mare finete permite diagnosticul starii de boala la cel mai profund nivel energetic, ale carui dizarmonii constituie insasi cauza bolii. Diagnosticarea permite stabilirea unui tratament personalizat, in timpul consultatiei existand posibilitatea testarii remediilor homeopate, gemoterapice sau fitoterapeutice care urmeaza a fi administrate. Cu ajutorul acestor dispozitive poate fi testata chiar si medicatia alopata, folosita de catre pacient la momentul consultatiei.


Durata totala a unei sedinte este de doar doua ore, incluzand atat folosirea celor doua aparate, cat si anamneza homeopata, care ia in calcul nivelul fizic, mental si emotional al pacientului. Marele avantaj pe care medicina integrata Sciencemed il aduce in terapia si diagnoza starilor de epuizare consta in faptul ca, intr-o singura sedinta, pot fi identificate toate cauzele la nivel fizic si energetic, folosind aparatura de ultima ora si metode neinvazive. Astfel, se poate stabili un tratament personalizat, adaptat fiecarui pacient in parte.


Sa retinem ca lipsa de energie poate duce la majore dezechilibre fizice si energetice, ce pot degenera in boli cu mult mai severe. Fie ca este un simptom izolat sau cauza unei boli, oboseala trebuie remediata din vreme, printr-un tratament adaptat si complet.

Vrei sa afli mai multe informatii? Medicina naturista - ghid medical complet din Romania.

Bloguri, Bloggeri si Cititori Certificat Web Statistici T5
Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More