Se afișează postările cu eticheta video. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta video. Afișați toate postările

miercuri, 8 februarie 2012

Viata si Natura, Teleenciclopedie


Teleenciclopedie Dispariţia dinozaurilor

Disparția dinozaurilor se pare că a fost cauzată de un meteorit de mărimea unui orășel, care s-a ciocnit cu Pământul acum aproximativ 65 milioane de ani.



Când meteoritul a lovit planeta, aceasta a fost acoperită de un nor uriaș de praf care a blocat lumina soarelui și astfel, a fost frig și întuneric timp de câteva luni. Odată cu dispariția plantelor au murit și dinozaurii ierbivori, iar datorită acestui fapt dinozaurii carnivori au murit și ei, rămânând fără hrană.
În acest timp au erupt mulți vulcani care vărsau lavă pe suprafața Pământului și emanau gaze otrăvitoare în aer. Traiul pe Pământ devenise din ce în ce mai dificil.
Cu toate acestea, nu toate vietățile au dispărut acum 65 milioane de ani.


Animalele mici cum ar fi șopârlele, șerpii, păsările sau șobolanii au supraviețuit.
După ultimele cercetări se crede că asteroidul s-a ciocnit de Pământ în apropiere de Mexic, unde în nord-estul orașului Chicxulub există un crater submarin uriaș cu un diametru de 200 km.

Viata si Natura, Ultima zi a dinozaurilor



miercuri, 1 februarie 2012

Viata si Natura , Geneza


O Istorie a Naturii Geneza 1

Geneza, mitul genetic sau mitul creației sunt termeni din mitologie care explică într-o manieră legendară și filosofică, amplul proces de creare a lumii.
În mitologia egipteană, la începuturile lumii exista doar o mare întunecată care plutea peste tot. Ea era cufundată în tăcere, era lipsită de orice sunet sau de vreun clipocit, și se spune că era corpul zeului primordial Nu, zeul oceanului. Într-o zi însă, din adâncimile acvatice s-a ridicat un munte la suprafață, iar pe vârful lui s-a născut zeul soare, Atum (Ra). Acest zeu avea înfățișarea unui om, a unui bărbat și deținea o energie universală prin care putea să creeze toți zeii viitori și toate forțele pământului. Atum îi naște pe Shu, o divinitate masculină, și pe Tefnut, o divinitate feminină.


După unele legende, se spune că pe cei doi i-a scos din gât: tușind l-a creat pe Shu și scuipând a adus-o pe Tefnut. Acest mit este întărit și de faptul că "shu" înseamnă "aer", "vid", iar "tefnut", "umezeală", "ploaie". Acești doi zei gemeni, născuți de Amon, au devenit amanți și au adus pe lume pe zeița cerului, Nut, și pe zeul pământului, Geb. Imediat ce acești doi zei s-au născut au fost despărțiți de Shu, care a ridicat-o pe Nut cu brațele. Astfel își explică egiptenii faptul că cerul se află deasupra, iar pământul dedesubt, iar aerul, "shu", între cer și pământ.




Creaționismul este, din punct de vedere științific o credință care susține că Universul a apărut prin implicarea unei forțe divine, a unei inteligențe superioare sau a unei entități incomprehensibile, abstracte. Având o vechime foarte mare, această credință intră în contradicție cu evoluționismul, cu fenomenul “Big Bang” sau cu alte teorii științifice. Spre deosebire de acestea, creaționismul afirmă că formarea Universului și a elementelor ce îl compun nu a fost un fenomen lipsit de o cauză inteligentă, ci o acțiune voită de un zeu creator. De-a lungul timpului, diferitele popoare ale lumii au creat o sumedenie de mituri pentru a explica originea lumii.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More