Ce este Viata si Natura
Viața este starea caracteristică organismelor ce au ca trăsături specifice autodezvoltarea, autoconservarea și autoreproducerea, sau, la organismele superioare, cu posibilitatea de a urmări un țel.
Viața sau durata existenței unei specii de organisme (filogeneză) poate cuprinde milioane de ani, în multe generații succesive, dar viața fiecărui organism în parte (ontogeneză) încetează după un timp mult mai scurt, de ordinul a cel mult câtorva sute de ani, prin survenirea morții.
Natura, în sens larg, este echivalent cu lumea materială, universul fizic, universul material sau, simplu, univers, fire sau în termeni populari Mama natură; fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică.
„Natură” se referă la totalitatea lucrurilor și ființelor din univers, lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima, la fenonenele fizice și la viață, în general. Termenul nu include obiectele artificiale, create de om sau realizate printr-o acțiune de orice fel a omului. De asemenea, natura se deosebește de ceea ce denumim spiritual sau supranatural. Ca dimensiune, natura poate exista de la nivel subatomic până la nivel galactic.
Cuvântul își are originea în latinescul natura.
Având utilizări variate, astăzi cuvântul "natură" se poate referi generic la regnul vegetal sau animal, precum și la felul în care anumite lucruri lipsite de viață interacționează cauzând fenomene fizice sau geologice, sau legate de materie și energie. De asemenea, se referă la ceea ce numim sălbăticie (animale sălbatice, stânci, păduri, ape și în general acele lucruri ce nu au fost alterate cu sau fără știință de om (sau care persistă indiferent de acțiunea acestuia).
Totalitatea acțiunilor omului care influențează natura sunt cuprinse într-un factor antropic.
Natura poate fi generic înțeleasă ca fiind constituită din: Pământ, viață, ecosistem, sălbăticie, frumusețea naturii, materie și energie, sau chiar natura aflată dincolo de planeta Pământ.
0 comments:
Trimiteți un comentariu