10:12
NIKE B.
Arheologia (termen derivat din cuvântul grecesc Αρχαιολογία, compus din αρχαίος archàios "antic" și λόγος, lògos = "discurs" sau "studiu") este știința ce studiază civilizațiile și culturile umane vechi și relațiile acestora cu mediul înconjurător, prin documentare și prin căutarea, culegerea, analizarea și interpretarea urmelor materiale rămase.
Importanța arheologiei
Deoarece cea mai mare parte a istoriei omenirii a avut loc înaintea invenției scrisului, arheologia este cea mai importantă metodă de studiu a preistoriei. În plus, deoarece în numeroase cazuri informațiile istorice sunt incomplete, arheologia oferă o contribuție esențială la studiul istoriei umane. În unele societăți, scrisul a fost utilizat de aristocrație sau s-a folosit doar în cadrul religiei, astfel informațiile scrise oferă date doar despre anumite categorii sociale. Importanța arheologiei se reflectă și în cadrul politic prin faptul că studiază cultura materială și spirituală a predecesorilor, contribuind astfel la patrimoniul național și universal. Numeroși cercetători și pasionați au exagerat latura politică sau ficțională a arheologiei, interpretările lor căzând într-o puternică pantă naționalistă sau imaginară, aceste devieri fiind încadrate ca pseudo-arheologie. De o mare importanță este cercetarea arheologică de salvare în cazul unor lucrări de construcții, lucrări agricole, etc. Acestea pot distruge pentru totdeauna siturile arheologice, de aceea intervine cercetarea arheologică de salvare. În lumea științifică anglo-saxonă arheologia este o sub-disciplină a antropologiei, arheologul fiind antropolog și nu un istoric așa cum este cazul în general în Europa și în România.
Ramuri ale arheologiei
Arheologia este împărțită în discipline în funcție de perioada sau cultura studiată (de exemplu arheologia clasică sau arheologia industrială); în funcție de tehnica de cercetare (de exemplu arheologie subacvatică sau arheologie experimentală), sau în funcție de probleme specifice (de exemplu arheologie urbană). În funcție de materialul studiat se apelează și la alte discipline auxiliare ale istoriei (de exemplu numismatică sau epigrafie).
Metode de cercetare
1 ) Cercetarea de suprafață
Cel mai răspândit tip este periegheza. Aceasta reprezintă cercetarea cu atenție a terenului, a unei zone bine definite și colectarea materialului descoperit la suprafața solului. De obicei periegheza se face după arătură atunci când zona cercetată face subiectul unei exploatări agricole. Descoperirea unor materiale arheologice (de obicei ceramică), se notează pe hărți ale regiunii folosindu-se metodele clasice sau sistemul GPS. Periegheza reprezintă o metodă importantă în creearea unui repertoriu arheologic al unei zone și în cercetarea primară a unui sit arheologic. Un alt tip de cercetare de suprafață este fotografia aeriană. Aceasta permite identificarea unor situri arheologice datorită diferențelor de culoare a solului sau a diferențelor din cadrul vegetației. În utimii ani a luat amploare folosirea imaginilor oferite de sateliți sau sistemul GIS. Cercetarea de suprafață în arheologie utilizează și cercetări geofizice. Cea mai utilizată metodă este magnetometria. Această metodă utilizează un aparat numit magnetometru care identifică deviații ale câmpului magnetic cum ar fi de exemplu obiecte de metal, structuri de piatră, de chirpic sau chiar gropi, fiind capabil să genereze o hartă a ariei cercetate. Se mai utilizează la o scară mai mică rezistivitatea electrică sau detectoarele de metale.
2 ) Șantierul arheologic
Cercetarea arheologică propriu-zisă o reprezintă șantierul arheologic. În arheologia modernă săpătura arheologică se face prin colectarea tuturor materialelor descoperite în raport cu poziția lor pe verticală (poziția stratigrafică) și orizontală dar și asocierea lor cu complexele arheologice descoperite. Asocierea poziției verticale și orizontale a obiectelor descoperite se face și în raport cu obiectele sau complexele arheologice aflate în apropiere.
Acest lucru ajută la stabilirea relației temporale dintre diversele obiecte sau complexe, de xemplu dacă acestea aparțin aceleiași faze de locuire. Într-un sit arheologic ocuparea sau utilizarea lui se poate să fi durat o perioadă mai lungă de timp, locuirea fiind în acest caz o succesiune stratigrafică de nivele de locuire sau utilizare. În acest caz, conform principiului stratigrafic, artefactele mai recente se află dispuse în straturile superioare. Șantierul arheologic reprezintă o fază scumpă a cercetării arheologice și implică un mare volum de muncă. Pe lângă dificultățile create de costuri se adaugă faptul că șantierul arheologic reprezintă o cercetare distructivă a unui sit arheologic. După terminarea unui șantier arheologic într-un sit sau într-o porțiune dint-un sit arheologic acest tip de cercetare nu se mai poate relua niciodată. Datorită acestui tip de cercetare este necesară crearea unui plan a sitului arheologic în care se cuprind toate complexele arheologice, prin desene și fotografii la care se adaugă o detaliere amănunțită a fiecărui complex arheologic în parte.
3 ) Studiul materialului arheologic
Materialul arheologic colectat dintr-un sit după încheierea unui șantier arheologic se studiază în amănunt pentru a obține un maxim de date. Cea mai simplă și răspândită metodă este metoda tipologică a studierii artefactelor. La aceasta se adaugă studiul asupra oaselor, semințelor de plante sau a polenului colectat, folosind tehnici ale zooarheologiei, palobotanicii etc.
Posted in: 
0 comments:
Trimiteți un comentariu